Pachetele speciale Senneville, sau cum să le arăți celor din jur cât de mult îi apreciezi

noi_suntem4

pachet

Un cadou delicios e întotdeauna bine primit indiferent de ocazie, dacă este făcut din suflet. Tocmai de aceea noi, la cofetăriile Senneville din Timișoara, îți oferim cele mai elegante și savuroase pachete speciale premium. Sunt perfecte în rol de cadou!

Dacă ai auzit deja de brandul Senneville, atunci probabil că știi câte ceva despre noi. Suntem una dintre cele mai căutate cofetării din Timișoara pentru că facem, artizanal și exclusiv din cele mai bune ingrediente premium, pâine, produse de patiserie și cofetărie. Datorită lor, magazinele noastre de pe străzile Vasile Alexandri, la foarte mică distanță de Piața Unirii, și Gheorghe Lazăr, adică în două din cele mai populate zone ale orașului de pe Bega, sunt în fiecare zi vizitate atât de clienți fideli cât și de cei care descoperă pentru prima oară gustul #BunBun și #DulceDulce. Ne mândrim cu faptul că, de cele mai multe ori, cei din a doua categorie trec rapid în prima…

Coșurile de Sărbători

Un coș cadou de Sărbători este un gest extraordinar pentru care vei primi cu siguranță mulțumiri și urări frumoase. Știm, din experiență, că atât familia ta cât și personalul unei companii, de exemplu, apreciază cadourile de Crăciun și de Paște.

Tocmai din acest motiv, pregătim în fiecare an variante de coșuri speciale cu produse premium, în mai multe variante ca să se potrivească fiecărui buget. Pentru cei din mediul corporate, oferta noastră este și mai interesantă, pentru că la fiecare 15 coșuri Senneville cumpărate, oferim încă unul gratuit. Mai mult decât atât, coșurile speciale cadou pot fi personalizate în funcție de nevoile tale.

Alege Senneville pentru că:Vector-Smart-Object-3

  • produsele noastre sunt specialități de cofetărie, patiserie și panificație naturale, realizate artizanal în Timișoara
  • Chef-ul nostru are mulți ani de experiență în Franța și spațiul francofon și a scris numeroase cărți de specialitate
  • folosim exclusiv ingrediente premium, cum sunt ciocolata belgiană de cea mai bună calitate și untul franțuzesc
  • te așteptăm întotdeauna cu oferte adaptate nevoilor tale și ne place să îți oferim servicii personalizate, astfel încât să fii cu adevărat mulțumit!
Contactează-ne Ofertă eveniment Catalog torturi