Noaptea dintre 5 și 6 decembrie este o noapte specială pentru toți copiii care așteptată sosirea lui Moș Nicolae.
Copiii își curăță ghetuțele și pantofii, apoi le așează lângă ușă și așteaptă nerăbdători să primească cadouri.
Cei cuminți primesc dulciuri, jucării și multe altele iar cei năzdrăvani deseori primesc și ei dulciuri și o nuielușă, încurajându-i să fie din ce în ce mai buni.
Se spune că Sfântul Nicolae a aflat că trei fete sărace din orașul său urmau să fie vândute ca sclave, deoarece familia nu avea ce să le lase moștenire pentru a se descurca când vor crește.
Auzind acestea episcopul s-a dus noaptea la casa bietelor fete și a așezat trei genți pline cu aur pe fereastra lor.
Ce gest extraordinar de dăruire! Noi îi urmăm exemplul și ne străduim să vă facem lumea mai frumoasă.
De peste 25 de ani suntem alături de voi cu produsele noastre care îndulcesc atât pe cei mici cât și pe cei mari!