Oamenii din spatele prăjiturilor
Descoperă echipa Senneville
Lumea Senneville a apărut în 1993. Dacă ne întreabă cineva ce am făcut în ultimii mai bine de 25 de ani, răspunsul e simplu: am crescut. Am crescut odată cu afacerea deschisă de bunicii nostri, continuată de părinţi şi preluată de noi.
În spatele Senneville e o mână de oameni tineri şi entuziaşti. Cu mândrie putem spune că am reuşit să dăm unei afaceri clasice de familie o înfăţişare spectaculoasă şi produse pe măsură. Cum am făcut asta? Treptat. Prin retehnologizare (2007) și rebranding (2014). Din 2015, Senneville dezvoltă cu succes conceptul premium-accesibil, alături de sub-brandul Senneville DulceDulce, și oferă unui segment extins de public produse de panificație, patiserie și cofetărie la standarde ridicate.
Investim în oameni și în echipamente pentru binele tuturor. Promovăm brandul Senneville prin îmbunătățirea constantă a serviciilor și produselor noastre. Îl susținem și îl facem tot mai cunoscut, aprofundând în același timp noțiunea de brand și ce implică ea.
Lumea prăjiturilor de top a fost remarcată şi de Casa Regală a României! În 26 aprilie 2017, Senneville devine furnizor oficial. Totul a început cu un mic dejun în Timișoara, la care ASR Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a servit pâinea noastră. A vrut neapărat să ştie de unde vine produsul pe care tocmai îl gustase.
Nu a mai durat mult până am ajuns să livrăm constant produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, atât la vizitele Familiei Regale în oraşul de pe Bega, cât şi la reşedinţa din Săvârşin. Iar de ziua Sa, ASR Principesa Margareta a avut parte de un tort unic. Un desert demn de o prinţesă nu poate fi nicidecum o prăjitură banală. E poate testul suprem pentru orice cofetar. Iar noi l-am trecut!
Tortul favorit al Principesei Margareta e un mousse de ciocolată cu un gust aparte. Tortul conţine capşune, zmeură, mure, dar şi o bază de ciocolată belgiană cu 72% cacao. Prăjitura nu are nici măcar un gram de făină. Se pregăteşte cu unt franţuzesc de Normandia şi e garnisită cu fursecuri de tip Macarons.
Maeştrii cofetari se consultă mereu cu membrii Familiei Regale în alegerea reţetelor şi a ingredientelor potrivite. Suntem onoraţi să fim parte din această poveste cu prinţi şi prinţese!